Orice sfârşit e un nou început

martie 19, 2018

     Nu îți port pică, asta să știi de la mine. Nu îți port pică pentru că ai renunțat la mine, fără să te uiți înapoi. Sau pentru că nu ai fost atât de implicat pe cât am fost eu. Sau pentru că, cel mai probabil, nu m-ai iubit nici măcar un sfert din cât am făcut-o eu. Pentru că, să fim sinceri acum, cum să-i porți pică unui om la care încă ții?

     Pe bună dreptate, nu mai simt nimic. Niciun fel de durere, nimic. Dar oare cum ai putea să mai simți ceva, după ce inima ți-a fost zdrobită în mii de bucăți? Sigur tu nu știi să-mi răspunzi la asemenea întrebări, fiindcă n-ai avut parte de ce am avut eu - nopți nedormite, însoțite de ochi roșii și umflați, întrebări al căror răspuns mereu va rămâne incert, autoînvinovățiri inutile și speranțe false că te vei întoarce odată și odată.

     Nu te urăsc, deși multi mi-au spus că nu mai meriți nici măcar un salut din partea mea. Ba din contră, mi-ai devenit slăbiciune, și știu sigur că oricât de mult m-aș bate cu pumnii în piept că nu mă voi mai lăsa călcată în picioare de absolut nimeni, și peste 10 ani dacă m-ai suna pentru a-mi solicita ajutorul, ți-aș întinde nu doar un deget, ci ambele mâini, fără pic de ezitare. Pentru că așa sunt eu.
Știu că nu am fost iubita ideală, știu că îți mai scoteam ochii din când în când. Dar asta nu din lipsă de încredere, de iubire nici atât - ci doar din lipsă de experiență, și probabil pentru că eram atât de egoistă, încât te voiam doar pentru mine.

     Cum aș putea să uit de tine, când toate aceste luni s-au învârtit în jurul tău, în jurul relației pe care o aveam?! Cum te aștepți să dau uitării toate serile în care mă duceai acasă și încercai să mă săruți? Perseverența ta m-a făcut să cred că meriți o șansă. Și, ce să vezi? Nu am regretat. Nu ți-am oferit numai una, ci o infinitate. M-ai sărutat ca apoi să mă ignori. Îmi dădeai mesaje numai ca să ai de cine să-ți bați joc, dar încercam să-ți găsesc scuze mereu și să te primesc înapoi cu brațele deschise, deși eram perfect conștientă că aveam să sufăr odată ce plecai - pentru a nu știu câta oară. Mi-ai oferit clipe pe care îmi e incredibil de greu să le uit, oricât de mult timp ar trece. Fiindcă ai făcut parte, într-un fel sau altul, din etapa mea evolutivă.

     Uneori stau și mă gândesc, cât de rău îmi pare! Cât de rău îmi pare că n-am stat mai mult la tine acasă ultima oară când am venit, când ți-am adus mâncare, fiindcă erai singur și nimeni altcineva n-ar fi bătut atâta drum doar pentru un pachet de țigări și prăjituri. Îmi vine să mor de ciudă când îmi amintesc că ultimul nostru sărut a fost unul dat în grabă, de 8 Martie, când ți-ai făcut apariția în faţa casei cu doua buchete imense de flori - culmea, de la o florărie care nu-mi place. Și deși nu-mi plăcea florăria aia (nu că acum mi-ar surâde ideea de a cumpăra aranjamente de acolo...), mi-a plăcut gestul, faptul că te-ai gândit nu numai la mine, dar și la mama. Îmi pare atât de rău că ultima oară când m-ai dus acasă ți-am lăsat impresia că aş fi supărată. Îmi pare nespus de rău că am lăsat unele lucruri neterminate.

     Mi-ai intrat în fiecare colț din suflet și nu știu dacă asta intenționai sau nu, dar m-ai distrus. Fiecare părticică din mine se străduiește să își revină la normal, fiecare nerv din corp îmi impune să nu mai plâng. Când ai plecat, m-ai lăsat cu sute de întrebări - De ce n-am fost, oare, de ajuns? De ce ai dat cu piciorul?

     Tindeam să cred că o să ajungem departe, foarte departe. O ceartă cu tine nu mai era o ceartă dacă îmi spuneai specificul “te iubesc fraiero”. Și, totuși, vinerea trecută, nu l-ai mai spus. M-ai lăsat cu un simplu lănțișor, pe care nu știu dacă ar trebui să-l dau jos sau nu. Pe de altă parte, cu pozele cum rămâne? Cum se presupune că pot să șterg din telefon atâtea imagini frumoase, care îmi plac de mor? În ciuda neclarității lor, dar și a fețelor ciudate pe care le făceam (pentru că știi foarte bine că nu avem decât MAXIM 2-3 poze normale), îmi plăceau mult prea mult. Și încă îmi plac. Iar sufletul nu mă lasă să le șterg. Cum pot să șterg inima de lângă numele tău la contacte, cum aș putea să “trec peste” atât de repede, cum susține toată lumea că ar trebui să fac?

     Am încercat să-ți ofer tot ce am avut mai bun. Speram să apreciezi și să nu renunţi atât de repede. Mi-ai spus că mă iubești, că sunt prima fată pentru care ai sentimente atât de puternice, că mă vei iubi toată viaţa de acum încolo. Poate tu nu mai ţii minte, fiindcă erai beat când ai spus unele chestii din cele menționate mai sus. Dar eu îmi amintesc foarte bine. Fiindcă eram sigură că sunt lucruri spuse din suflet. Și, cu toate astea, de ce ai preferat o pauză? De ce n-ai luptat? Se presupunea că lupți pentru persoanele pe care le iubești...

     Totuși, mor de oftică atunci când știu clar că în momentul în care te vei întoarce (pentru că sigur o s-o faci, nimeni n-o să te accepte cum am făcut-o eu), eu te voi primi cu cea mai mare plăcere, cu brațele la fel de deschise ca întotdeauna. Pentru că așa sunt eu.




Mă puteţi contacta aici:

You Might Also Like

0 comentarii