De ce primăvara asta e... iarnă?

martie 25, 2018

     Ce dată peste cap e şi vremea asta!... Într-o zi te bucuri afară de soare şi de căldură, în alta îngheţi în casă, lipit de calorifer. Un continuu paradox sau, mai simplu, o bătaie de joc. Ne-am bătut noi destul joc de natură, acum e rândul ei. Dar nu scriu rândurile astea pentru a blama societatea care poluează şi pentru a promova reciclarea. Nu vreau să fiu una din acele persoane care se bate cu pumnii în piept că cea mai mare dorinţă a ei este să existe pacea mondială şi să înceteze defrişarea abuzivă a pădurilor. Vreau doar să te fac să vezi, dintr-o altă perspectivă, de ce primăvara asta este... iarnă.

     Totul pleacă din suflet. Al cui? Al nostru, al tuturor. Ştiu că pare prea simplu pentru a conta cu adevărat. dar nimic din jurul nostru nu se petrece pur şi simplu involuntar, de la sine; într-un anumit punct al vieţii noastre, ne-am dat cu siguranţă acordul ca acel lucru să aibă loc, mai devreme sau mai târziu. Ceea ce sunt sigură că ai putea analiza şi mi-ai da dreptate. Uite, raţiunea e ghidată de simţire, de suflet, am înţeles asta foarte greu şi, totuşi, acum o ştiu. Iar când sufletul nu are habar de capul lui, nu are cum să îţi păstreze gâdirea într-o stare sănătoasă şi benefică pentru tine - vei deveni, cel mult, precar, rătăcitor şi nehotărât. Starea asta este fix ca o iarnă din aia geroasă, doar că atunci când se aşază, nu poţi fi sigur că va dura trei luni... Uneori, iarna asta are temperaturi de 15 grade în ianuarie şi, când crezi că a trecut totul, îţi trânteşte câte un viscol la sfârşit de martie. Despre asta vorbesc. Şi stratul ăsta de zăpadă se aşterne doar pe sufletul tău şi îl apasă până la disperare, îngheaţă şi el, săracul. Şi nu se mai dezgheaţă când iese soarele; asta-i faza cu iarna sufletească. A spus odată Samurai (şi a pus bine): "Am o inimă de gheaţă care rar mai zâmbeşte", dar ghici ce? Tot el a zis mai târziu că "o inimă de gheaţă o să se topească-n timp". Pentru că, aşa cum am zis, ea nu se dezgheaţă. Ea se topeşte cu totul şi dispare. Şi e al naibii de dureros ca singurul lucru pe care eşti capabil să îl simţi este un gol în piept.

     Poate că am fost atât de subiectivă încât n-ai înţeles nimic, dar încerc să reiau acum totul, într-o altă manieră: ceea ce în zilele astea a fost afară, viscolul ăsta ciudat care a apărut subit, este de zeci de ori mai banal decât ce se întâmplă în sufletul tău fără ca măcar să bagi de seamă. Când e frig afară, îţi acoperi trupul cu haine care mai de care mai groase - dar când ţi-e frig în suflet? Când te înconjori de oameni toxici, care în loc să-ţi transmită din căldura lor, îţi iau până şi ultima fărâmă de căldură pe care o mai ai tu? Când îţi umpli sufletul de ţurţuri formaţi din toate gândurile şi vorbele negative pe care le-ai avut? Când ţi-e iarnă în suflet, omule, de ce nu îţi mai pasă că suntem în martie?!

     Cred şi eu că vremea asta e dată peste cap, la cât ne-am întors toţi pe dos priorităţile...


Mă puteţi contacta aici:

You Might Also Like

0 comentarii