Oamenii nu-i poți vindeca decât iubindu-i

februarie 04, 2018

     Suntem în 2018 și oamenii încă nu sunt capabili să accepte ceea ce lor nu le place. Și asta doare până-n măduva oaselor, chiar dacă privesc din afară, pentru că asta ne destramă și distruge tot ce e frumos în noi. Hai să fiu subiectivă: zilele trecute am ascultat o piesă a unui om foarte drag mie, un om trecut prin atât de multe încât a cedat. Ideea e că tipul ăsta cântă de mult și aborda un anumit stil, dar de la o vreme a luat-o în jos rău și și-a schimbat stilul în așa fel încât să transmită, împreună cu versurile, fix ceea ce a simțit el, să îi facă pe ceilalți să înțeleagă fix ceea ce a trăit el în clipele cele mai nașpa. Din partea mea, tot respectul și toată dragostea, acum și pentru totdeauna! Dar mi-am stricat toată starea când m-am uitat în comentarii și am găsit doar insulte, înjurături de la puști care înainte se dădeau cei mai mari fani. Și mi s-a rupt puțin inima, așa că am zis să scriu despre asta; dacă nu schimb nimic, măcar mă descarc.

     Oamenii care să fie cu adevărat fericiți sunt puțini. Majoritatea dintre noi trăim o iluzie de calitate proastă și doar unii înțeleg asta, după o vreme, iar atunci nu realizeză doar că nu sunt fericiți, ci devin și triști. Și tristețea asta e grea și se apasă în sufletul lor până devine indispensabilă, rămâne acolo ca o tumoră d-aia de care nu te mai vindeci. Când ai impresia că dispare, crește la loc. Și da, oamenii devin bolnavi, se îmbolnăvesc de tristețe, de dezamăgire, de lipsă de iubire și de sprijin. Dar pentru așa ceva nu s-au inventat încă pastile, trebuie să fii puternic ca să treci peste. Și dacă n-ai pe cineva care să știe cum să te vindece, șansele sunt minime. În lumea asta, dar, mai ales, în țara asta au rămas prea puțini oameni care să fie dispuși să îi vindece pe alții. Preferă să stea deoparte și să îi privească suferind, chinuindu-se, fiind măcinați încet și sigur de gândurile lor negre. Vă întreb acum, pe voi, cei ce vă regăsiți în ipostaza de miseruptism: de ce? De ce, când aveți atâtea posibilități și atâta timp și atâta iubire de împărtășit, nu le folosiți pe toate acestea pentru a face ceva cu adevărat util? De ce, dacă cineva e pus la podea de la prea multe încercări, dați cu piciorul în el în loc să-l ridicați și să-l scuturați? De ce, dacă îi vedeți pe alții epuizați, îi faceți tot voi pe ei să se mai obosească puțin?

     Mentalitățile oamenilor sunt diferite și știu că unii cred, probabil, că jignind sau înjurând un astfel de om îl va face să se ambiționeze, să se ridice și să se pună singur pe picioare. Ceea ce e total greșit. Nu poți să te aștepți ca un mut să îți spună ce îl doare sau ca un orb să își vadă singur defectele. Și, în același mod, nu poți să te aștepți ca un om rănit să ia un picior în burtă ca pe o încurajare. Din afară toți, absolut toți putem judeca, putem critica și putem da sfaturi absurde pe care noi nu le-am urma sau nici măcar nu am fi în stare să o facem. În loc de asta, hai să încercăm să salvăm ce a mai rămas din sufletele noastre frumoase, din relațiile noastre, din persoanele care s-au pierdut pe sine ca să se regăsească. Oamenii nu-i poți vindeca decât iubindu-i, de asta sunt atâția în lume care încă mai speră la o cale de scăpare, care încă sunt prizonierii propriei minți. Avem atâta dragoste cu care nu facem absolut nimic... hai s-o folosim în mod productiv. Hai să ne iubim mai mult, hai să ne ajutăm unii pe alții, hai să ne înțelegem, hai să ne plimbăm unii prin sufletele altora numai cu intenții bune. Hai să facem mai mult din ce am refuzat să facem până acum și o să vedeți că rău și întuneric vor mai exista doar în povești.

     Și, ca o scurtă revenire la subiect, doar pentru a-l încheia definitiv: dacă l-ai iubit pe acel rapper și apoi l-ai judecat pentru ultimele piese scoase, nu ai înțeles nimic din ce a cântat el până acum.



Mă poți contacta aici:

You Might Also Like

0 comentarii