Întreab-o pe Alice

februarie 08, 2018

     Aproape în fiecare zi auzim despre copii și adolescenți care, cumva, ajung să fie dependenți de droguri. Astăzi vom vorbi despre un astfel de caz, însă unul special, expus într-o carte. Înainte de toate, trebuie să recunosc că m-a atras foarte mult faptul că autorul era unul anonim, acest lucru pur și simplu m-a făcut să-mi pun câteva întrebări serioase. Am înțeles, ulterior, de ce s-a recurs la această metodă. Vrei să știi și tu?

     „Întreab-o pe Alice” este o carte bazată pe două jurnale reale ale unei adolescente din America. Deși numele și locurile au fost schimbate pentru siguranța persoanelor implicate în mod direct în această poveste, sunt foarte surprinzătoare precizia și detalierea foarte exactă a fiecărui amănunt din jurnal. Adolescenta noastră, al cărui nume ne este imposibil de aflat, cunoaște lumea teribilă, dar brutal de reală, a drogurilor. La fel cum se întâmplă și astăzi de cele mai multe ori, ea este introdusă în acest joc fără de scăpare de alte persoane cu care se anturase. La 15 ani este greu să înțelegi ce ți se întâmplă și de multe ori ai doar impresia că trăiești liber, iar din acest motiv protagonista a fost inimaginabil de ușor de tentat, de influențat, de manipulat. Este aproape surprinzător să citești despre toate aceste lucruri pe care credeai că deja le cunoști destul de bine și să realizezi că, în realitate, tot ce știai tu era greșit.

     „Cine spune că iarba și acidul nu dau dependență e un fraier nenorocit, un prost, un dus cu pluta, un imbecil!”

     Printr-un fel sau altul, se trezește după un timp în ipostaza tinerei care știe că e dependentă de droguri, dar nu are ce să facă în această privință. Fiecare efort al ei de a se lăsa nu face decât mult mai dulce momentul când se va droga din nou, iar acest circuit distructiv ajunge să reprezinte toată viața ei, singurul și ultimul lucru pentru care mai trăiește. La anumite secvențe, pur și simplu m-am pus în pielea ei pentru o fracțiune de secundă și mi-a venit să plâng, iar pentru asta nu mă puteți acuza pe mine de hipersensibilitate. Pentru că e chiar îngrozitor. Ceea ce e mult mai trist este că au trecut 50 de ani de la întâmplările acestei fete și lucrurile par că involuează... Dacă pentru adolescenții anilor '60 drogurile erau ceva nou, pe care îl încercau doar din curiozitate și ajungeau astfel dependenți fără voia lor, în 2018 se cunosc deja toate pagubele pe care acestea le produc. Și, totuși, toți copiii se apucă de fumat, că doar na, iarba dă importanță, nu dependență.

     „Toți puștii ăia proști și idioți care cred că iau și ei ceva din când în când, pur și simplu trăiesc doar de la o experiență la alta. După ce ai consumat prima dată, nu mai există viață fără droguri.”

     Știu că vremurile s-au schimbat, știu că cei care se nasc azi sunt diferiți de cei care s-au născut ieri și știu că în prezent iarba e folosită în scopuri medicinale și prezintă chiar numeroase beneficii. Numiți-mă totuși încuiată pentru că nu mi se pare normal ca anumite cantități (de cele mai multe ori prea mari) de iarbă să le fie vândute copiilor, cu bună știință și în mod repetat. „Întreab-o pe Alice” este probabil cel mai bun exemplu că drogurile oferă o libertate și o fericire relativă și de scurtă durată, pentru care trebuie să plătești mai apoi un preț uriaș. Cam ca la cămătari.

     Dacă în primul jurnal o cunoaștem pe fata care trăiește doar pentru a se droga, în al doilea ne este prezentată fata care trăiește doar pentru a găsi o metodă să se lase de droguri. Pentru mine, ambele părți ale cărții au fost cutremurătoare, au lovit fix unde trebuie, cum s-ar zice. Am cunoscut prin ochii ei brutalitatea lumii în care (încă) trăim și indiferența, răutatea și învinuirea care se aruncă întotdeauna pe aceia care au nevoie de ajutor. Dar, așa cum am mai zis aici, jignind un om nu îl ambiționezi să se ridice, ci îl împingi mai tare la podea.

     Recomand această carte oricui e dispus să treacă cu vederea un limbaj „de stradă” pentru a cunoaște cu adevărat acest viciu înșelător. Nu, nu veți găsi nicio soluție pentru încetarea consumului de droguri, însă veți găsi numeroase motive pentru care să nu fie vreodată nevoie să căutați astfel de soluții.



Mă poți contacta aici:


You Might Also Like

0 comentarii