Anotimpuri cu tine

ianuarie 28, 2018

Era iarnă când ne-am întâlnit
timid privirile şi mi-ai zâmbit.
M-ai făcut să simt ceva ciudat,
ceva nou, de-a dreptul 
de neuitat.

Am citit în ochii tăi căprui
că nu vrei să furi inima oricui;
tu o voiai, aş zice, pe a mea.
Am vrut s-aştepți, să înțelegi
c-o vei avea.

Ghețarul din piept tu mi-l topeai
cu fiecare clipă când zâmbeai.
Ai izbutit să-mblânzeşti fiara,
mi-ai adus, în suflet, 
primăvara.

Îmi încălzeai ființ-așa mult
că inima se desprindea de trup.
Făceai cumva să nu mă doară.
Azi simt, întâia oară:
e vară!

Trece timpul şi trecem şi noi
prin prea multe, de sentimente goi.
Nu seamănă nimic cu ce a fost,
nici tu, iar totul parcă merge
prost.

Mi-ai fost ultimul strop în pahar
şi-l beau, chiar dacă-mi lasă gust amar;
chelnerul, obişnuit, toarnă.
Se tot scurg, pe-obraji, lacrimi
de toamnă.

Îmi ziceai că mă iubeşti prea mult,
iar eu (nesăbuita!) te-am crezut.
Scriu zeci de scrisori şi-apoi le tai,
că mi-ai adus iarnă
în miez de mai.





Mă poți contacta aici:

You Might Also Like

2 comentarii